George Maior, directorul SRI: Anticipăm creşterea intensităţii corupţiei, criminalităţii organizate şi evaziunii

George Maior, directorul SRI: Anticipăm creşterea intensităţii corupţiei, criminalităţii organizate şi evaziunii

Directorul SRI, George Maior, a declarat, marți, după ședința de bilanț pe 2012, că Serviciul de Informații anticipează creșterea intensității corupției, criminalității și evaziunii fiscale.

„Anticipăm pentru 2013 creşterea acestor riscuri în intensitate, încercăm să le prevenim, să ne transformăm cumva şi într-un baraj de prevenire a acestor riscuri, de combatere a lor, dar şi într-un depozit de cunoaştere pentru Guvern, Preşedinţie în legătură cu securitatea naţională a României, cu deciziile care se iau pe acest palier”, a afirmat Maior, citat de Mediafax.

Referitor la combaterea evaziunii fiscale, şeful SRI a arătat că fenomenul a fost permanent în atenţia SRI, fiind informate ANAF, cât şi Guvernul.

„Dar cred că aici se pot face mult mai multe în special în identificarea unor ţinte mai importante care aduc prejudicii majore bugetului de stat al României într-o perioadă de criză”, a apreciat Maior.

Totodată, președintele Traian Băsescu s-a aflat, marți, la bilanțul Serviciului Român de Informații pe anul 2012, moment în care SRI sărbătorește și 23 de ani de existență, unde a salutat capacitatea acestuia de a face față luptei anticorupție, cât și crimei organizare. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)