Generalul Florian Coldea și alți membri SRI, înaintați în grad de președintele Traian Băsescu

Publicat: 23 03. 2012, 12:21
Foto: mediafax.ro

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretele de înaintare în grad pentru un grup de generali din conducerea SRI, printre care şi Florian Coldea, al cărui nume a apărut, în 2007, în două scandaluri referitoare la folosirea SRI în urmărirea unor judecători şi politicieni, informează Mediafax.

Generalii Florian Coldea şi George-Viorel Voinescu, ambii din SRI, au fost înaintați în grad cu două stele, până la gradul de general-maior.

De asemenea, au mai fost înaintați în grad, cu o stea, coloneii Elena Istode, Emilia-Cristina Posaştiuc, Viorel Goleanu, toţi din SRI.

Numele lui Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, a apărut în două scandaluri referitoare la folosirea SRI în urmărirea activităţii unor judecători şi a unor politicieni, în scopuri politice.

Coldea şi alţi membri ai conducerii SRI au fost audiați în acest caz. Ancheta concluzionat că Serviciul emisese 13 note despre persoane şi partide, inclusiv despre premier şi ministrul Justiţiei. Potrivit comisiei, respectivele persoane şi partide vizate aparţin spectrului politic faţă de care antipatia „factorului de decizie informat” este notorie, existând supoziţia de valorificare părtinitoare a informaţiilor, favorizând partide sau persoane.