Garda Forestieră Suceava a constatat transporturi fictive de material lemnos pe ruta Baia – Cornu Luncii, realizate de operatori economici pentru a crea impresia de legalitate. Astfel, au fost încărcate în SUMAL fotografiile altor transporturi.
Ministerul mediului anunță că au fost aplicate amenzi în valoare de 35.000 de lei, iar materialul lemnos în valoare de peste 66.000 de lei, a fost confiscat. Aproape 335 mc de buşteni de răşinoase şi 13 mc cherestea răşinoase de provenienţă ilegală în perioada 14 – 18 februarie a fost cconfiscat.
S-a constatat faptul că, atât emitentul cât şi destinatarul, la întocmirea avizelor de însoţire şi la crearea transporturilor în aplicaţia SUMAL 2.0, pentru crearea senzaţiei de legalitate, au utilizat fotografii neconforme cu realitatea, fiind încărcate fotografii ale altui mijloc de transport.
”Au mai fost constatate încălcări ale prevederilor legale privind obligaţia împrejmuirii depozitului de material lemnos, precum şi cazuri în care operatorul economic nu a respectat prevederile legale referitoare la condiţiile de efectuare a fotografiilor necesare şi obligatorii la începerea transporturilor de materiale lemnoase”, arată Ministerul Mediului.
Operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională totalizând 35000 lei şi s-a dispus confiscarea materialelor lemnoase în cauză cu o valoare totală de 66.940 lei.