Garda Financiară a verificat firmele din complexul Europa. Au fost vizate afacerile ilicite
Inspectorii Gărzii Financiare au verificat firmele din complexul Europa din cartierul Colentina.
Investigările au vizat mai multe standuri cu textile, jucării și încălțăminte pentru descoperirea unor fraude fiscale. Inspectorii au verificat actele de proveninenţă ale mărfurilor pentru a vedea dacă societăţile funcţionează legal.
Daniel Popescu, inspector-șef Garda Financiară, a declarat că cei mai mulți comercianți au închis standurile când au văzut inspectorii. Standurile au fost sigilate pentru verificarea documentelor societăților în cauză.
Scopul acțiunii a fost combaterea și prevenirea evaziunii fiscale și a actelor ilicite.
Potrivit lui Daniel Popescu, traficul ilegal de mărfuri s-a intensificat în zona comercială respectivă, mai ales odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă.
Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a declarat pentru Mediafax, ulterior inspecțiilor că acţiunea se va încheia atunci când vor fi oprite toate activităţile ilicite desfăşurate de cei care vând în respectiva zonă comercială.
Potrivit prefectului, comercianții dfin zonă produc o pagubă în bugetul capitalei de 12 milioane de euro pe an.
Inspectoratul de Stat în Construcţii i-a notificat pe proprietari să-și demoleze construcţiile ridicate illegal, în caz contrar autoritățile vor intra cu buldozerele peste construcții. Înter timp, standurile au fost sigilate și marfa confiscată.