Un cimitir de mașini cu 240 de vehicule abandonate, aflate în diferite stadii de dezmembrare a fost improvizat pe un câmp din Jilava. Garda de Mediu a dat amenzi de 30.000 de lei și a fost deschis un dosar penal.
„În această dimineaţă (18.11.2022), comisari din cadrul Comisariatului Judeţean Ilfov al Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Orăşeneşti Popeşti Leordeni, Măgurele şi Jilava, sprijiniţi de efective ale Inspectoratului de Jandarmerie Ilfov, au desfăşurat o acţiune pe raza localităţii Jilava, jud. Ilfov. În urma verificărilor, pe o suprafaţă de teren de aproximativ 1 ha aflată la periferia localităţii, comisarii au descoperit o adevărată “comoară” pentru cei ce obişnuiesc să incendieze ilegal tot felul de materiale, constând în 240 maşini abandonate (VSU-vehicule scoase din uz) aflate în diferite stadii de dezmembrare, toate depozitate pe spaţiu public (direct pe pământ), fără nicio amenajare specifică activităţii de dezmembrări auto”, a transmis Garda de Mediu.
Sursa citată a precizat că s-a verificat situaţia fiecărei maşini în parte.
„Sancţiuni în cuantum de 30.000 lei persoanei fizice responsabile, precum şi măsura complementară de ridicare a deşeurilor identificate ca fiind abandonate atât în interiorul, cât şi în exteriorul amplasamentului”, a mai transmis Garda de Mediu.
De asemenea, s-a procedat la constituirea unui dosar penal pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport şi valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase.