Eveniment
Galeria de arta din Baia Mare a fost vandalizată pentru a doua oară în decurs de o săptămână, iar poliţiştii au reuşit să identifice atacatorul, transmite B1TV.
Bărbatul, care s-a dat de gol printr-o postare pe pagina sa de Facebook, este fratele Paulei Selling. Acesta, după ce aruncase cu ouă şi vopsea pe uşile galeriei chiar în ajun de Paşte, a repetat isprava, iar Poliţiştii au reuşit să îl prindă.
Poliţiştii nu l-au reţinut pe agresor. Bărbatul a fost condus la Spitalul de Boli Infecţioase pentru că avea probleme medicale. Potrivit presei locale este vorba de fratele cunoscutei cântăreţe Paula Seling.
Galeria de artă a fost vandalizată
#DIRECT_ONE_j04c44#