Galați: Trei tineri petrecăreți au ajuns la spital după ce au fost bătuți de polițiști

Galați: Trei tineri petrecăreți au ajuns la spital după ce au fost bătuți de polițiști
Foto: gorjeanul.ro

Trei tineri din Galaţi au ajuns la spital, după ce au fost bătuţi de poliţişti. Bărbaţii susţin că ar fi fost agresaţi de poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Galaţi, după ce aceştia au încercat să îi legitimeze, iar ei au refuzat.

Tinerii susţin că au fost loviţi de poliţişti în plină stradă, după care le-au pus cătuşe şi i-au dus la secţie, unde bătaia a continuat.

Incidentul a avut loc vineri noapte, după ce tinerii au fost la o peterecere, iar dimineaţa au vrut sa meargă la o discotecă din apropiere. Pe drum, au întalnit un echipaj de poliţie de la Secția 2 din cartierul gălăţean Ţiglina.

Altercaţia s-a produs după ce oamenii legii au încercat să îi legitimeze pe cei trei. La discotecă avusese loc o bătaie şi este posibil ca cei trei să fi fost luaţi drept suspecţi din greşeală.

Bărbaţii au ajuns la spital în stare stabilă şi conştienţi, însă unul dintre ei se află în stare mai gravă.

Pe de altă parte, poliţiştii susţin că tinerii scandalagii se aflau în stare de ebrietate. Procurorii fac cercetări pentru infracţiunea de ultraj contra autorităţilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)