Galaţi: Trei nave au fost avariate după ce o banchiză de gheaţă s-a deplasat din cauza încălzirii vremii
Trei nave-restaurant au fost avariate la Galaţi, după ce o banchiză de gheaţă s-a deplasat din cauza încălzirii vremii. Navele au ajuns aproape una în alta, iar un ponton s-a răsucit şi a ieşit din locul în care era fixat.
Prefectul judeţului a demarat o anchetă în acest caz. Până atunci, navele vor fi trase în port pentru a fi reparate şi vor reveni pe Dunăre abia după topirea gheţii.
Cele trei ambarcaţiuni au fost serios avariate după ce banchiza de gheaţă în care erau prinse a luat-o la vale.
Patroniii vaselor avariate spun că deşi acestea au fost bine ancorate, gheaţa a fost mai puternică. Din păcate, asigurarea nu acoperă pagubele create de desprinderea sloiurilor de gheaţă.
Prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, a cerut o anchetă în acest caz.
„Este o nerespectare a legii. Acele nave nu aveau ce căuta acolo în perioada asta, am văzut documentele prin care în noiembrie au fost somați să treacă în zonele de iernat”, a declarat Paul Florea.
În zonă a ajuns şi un remorcher care a dus vasele restaurant în port, unde vor mai rămâne până când se va topi gheaţa de pe Dunăre.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf