Galați: Peste 17.000 de apartamente nu au apă caldă şi căldură din cauza unei defecțiuni. În cursul serii de sâmbătă vor fi afectați de avarie toți gălățenii racordați la sistemul centralizat de termoficare
Mii de gălățeni au rămas duminică fără apă cladă și căldură, din cauza unei avarii la reţea, în cursul serii urmând să fie afectaţi toţi gălăţenii racordaţi la acest sistem, informează Mediafax.
Pentru moment, sunt afectate de avarie peste 17.000 de apartamente din Galați. Defecțiunea s-a produs în cursul serii de vineri la reţeaua aparţinând societății Electrocentrale Galaţi.
Potrivit administratorului special al societății, Sinan Mustafa, este vorba despre o avarie survenită la o vană foarte veche de la magistrala de alimentare cu agent termic a municipiului.
„Am intervenit de aseară (vineri seară – n.r.), am încercat să remediem defecţiunile fără să afectăm întreg oraşul, dar nu s-a putut. Este o vană veche din 1971 care nu a mai fost schimbată de atunci. Noi sperăm ca în următoarele două-trei ore să rezolvăm problemele existente, iar de la ora 18.00 să poată fi repornit sistemul”, a declarat Sinan Mustafa.
Totuși, potrivit reprezentanţilor societăţii locale de furnizare a agentul termic, Calorgal, în cursul serii de sâmbătă vor rămâne fără apă cladă și căldură toţi gălăţenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. Asta pentru că parametrii agentului termic au scăzut foarte mult , astfel că toate punctele termice se vor închide până la remedierea defecţiunilor.
În plus, după repornirea sistemului va mai dura câteva ore până când toţi gălăţenii vor putea beneficia de apă caldă şi căldură. Astfel, este posibil ca situația să revină la normal abia duminică dimineaţă, au mai precizat reprezentanții Calorgal.