Parlamentarii au făcut gafe după gafe la sosirea regelui Mihai în Parlament, semn că nu cunosc protocolul.
Mai întâi, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu a ştiut cum să-l întâmpine pe Rege la sosirea în Parlament, iar Valeriu Zgonea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a făcut nişte greşeli care l-au făcut pe Rege să se simtă extrem de stânjenit.
Directorul de Protocol al casei Regale a refuzat să comenteze.
Protocolul de întâmpinare a unui rege ar fi trebuit să-l oblige pe Mircea Geoană, preşedintele Senatului, să-l preia pe înaltul oaspete din momentul în care cobora din maşină. Mircea Geoană a preferat să-l aştepte pe trepte, obligându-l pe Rege să urce la el.
Însă acesta nu a fost singurul moment stânjenitor. Au urmat şi altele, din partea politicienilor care nu ştiu cum să se comporte în prezenţa membrilor Casei Regale.
Imediat după discursul regelui, Valeriu Zgonea a fost cel care trebuia să-i ofere Colanul Camerei Deputaţilor.
Vicepreşedintele Camerei a fost cel care a întins primul mâna să-l salute pe Rege, deşi, potrivit protocolului, regele este cel care întinde primul mâna, chiar şi femeilor. I-a înmânat colanul dar a continuat să-l ţină de mâini pe rege, ca pe un prieten apropiat.
Apogeul a fost în momentul în care Zgonea s-a răzgândit pentru câteva secunde şi i-a smult colanul regeului. S-a pozat cu el, a zâmbit salii, si apoi l-a returnat Maiestăţii Sale. Momentul a fost unul extrem de stânjenitor pentru regele Mihai.