Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, luni, la evenimentul de lansare a programului PSD pentru de tineret, că Municipalitatea are în vedere începerea a două proiecte sociale care vizează acordarea de burse tinerilor care stau în gazdă la vârstnici şi îi ajută la cumpărături sau îi duc la spectacol, dar şi tinerilor care fac meditaţii cu copiii ai căror părinţi au venituri modeste şi nu îşi permit.
”Primul proiect se referă la o legătură directă între dumneavoastră – tineri – şi seniorii noştri faţă de care trebuie să avem un respect deosebit. Toţi tinerii care vor locui în gazdă la persoane în vârstă vor primi o bursă din partea Primăriei cu rugămintea să îi ajute pe senior la câteva lucruri de strictă necesitate – să-şi ia medicamente, cumpărături de strictă necesitate, să meargă la un spectacol”, a afirmat Gabriela Firea, conform news.ro.
Al doilea proiect prevede acordarea de burse tinerilor care ajută copiii ce provin din familii cu venituri modeste.
”Tinerii vor primi o bursă din parea Primăriei Capitalei cu condiţia de a face dovada că sunt într-un acord cu o familie care are copii şi care nu are posibilitatea să-i ducă la meditaţii să înveţe limba engleză, limba română la un nivel superior, la calcuator sau să meargă la un spectacol”, a declarat primarul general.
De asemenea, Gabriela Firea, a anunțat că în perioada următoare va demara un proiect de construire a şase cartiere de locuinţe în cele 6 sectoare ale Capitalei, locuinţe sociale, dar şi cu prioritate locuinţe pentru tineri.