Gabriela Firea, după anunțul Ministrului Finanțelor despre controlul la Primăria Bucureștiului: Au dus deliberat în colaps bugetul Capitalei

Gabriela Firea, după anunțul Ministrului Finanțelor despre controlul la Primăria Bucureștiului: Au dus deliberat în colaps bugetul Capitalei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, reacționează la anunțul ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, care spus că luni va prezenta date din raportul întocmit după verificările de la Primăria Generală a Bucureștiului, document despre care acesta afirmă că scoate la iveală mai multe nereguli. Firea acuză Guvrnului a ”dus deliberat în colaps bugetul Capitalei”.

Gabriela Firea, despre anunțul lui Florin Cîțu privind rezultatele controlului la Primăria Capitalei

„Domnul Cîțu știa în ce probleme suntem. I-am explicat ce probleme aveam cu transportul, cu termoficarea. Acum iese dumnealui, știți e situație financiară grea la București. Da, ca la Guvern. Ei nu ne-au lăsat să ne împrumutăm nici măcar de la bănci private, darămite de la Trezorerie cu dobandă mică. Au dus deliberat în colaps bugetul Capitalei”, a declarat Gabriela Firea, duminică seară, la România TV.

Florin Cîțu, anunță dezvăluiri după controlul Ministerului Finanțelor la Primăria Capitalei: Sunt probleme mari acolo!

Precizările fostului primar general vin după ce ministrul Florin Cîțuanunțase, pe Facebook, că luni va prezenta concluziile raportului făcut de departamentul de Inspecție Economică din Ministerul Finanțelor la Primăria Municipiului București.

”Mâine, în cadrul declarațiilor de presă săptămânale cu care deja v-ați obișnuit, voi prezenta și concluziile raportului departamentului Inspecție Economică al MFP la PMB. Vă spun de pe acum că sunt probleme mari acolo!”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Cîțu: Legea a fost încălcată în toate aspectele investigate de MFP

Verificările Ministerului Finanțelor la Primăria Capitalei și la companiile din subordine au început în luna februarie. Pe 6 octombrie, Florin Cîțu a anunțat definitivarea controlului, precizând că s-a constatat că ”legea a fost încălcată în toate aspectele investigate”.

”PMB a fost «ocolită» foarte mulţi ani de astfel de controale. Controlul a fost întrerupt pe perioada stării de urgenţă dar este definitivat acum. (…) Vă pot spune că legea a fost încălcată în TOATE aspectele investigate de MFP”, a declarat atunci Florin Cîțu.

Pe de altă parte, Gabriela Firea a susținut că inspectorii care aau venit în control la Primăria Capitalei nu au descoperit nereguli.

”Ministrul Cîţu a anunţat azi că a găsit (inventat) nu ştiu ce nereguli la Primăria Capitalei. De aproape un an se chinuie, săracul! Nu a găsit nimic! S-au forţat 10 luni să găsească ceva, orice, şi nu au reuşit, pentru că nu aveau ce să identifice negativ. Şi au plecat aşa cum au venit. Cei trei inspectori s-au întors într-o zi în Primărie şi au spus că, dacă nu scriu ceva, orice, în raport, vor fi daţi afară de şefii lor. Mai au puţini ani până la pensie şi nu-şi permit să rămână pe drumuri”, a afirmat. Gabriela Firea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`