Gabriela Firea creează o nouă firmă care să ia din banii bucureștenilor: Este a 22-a doar în acest an
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și-a găsit o nouă pasiune pe lângă cheltuirea banilor pe decorații și festivaluri, și anume înființarea de firme noi care să se ocupe de treburile Primăriei București, desigur pe banii contribuabililor.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, joi, ca Primăria Capitalei să înființeze o nouă societate comercială, cu 30 de voturi „pentru” şi 21 „împotrivă” din partea consilierilor PNL şi USR.
„Municipiul Bucureşti, prin autoritatea executivă, a constatat necesară şi oportună înfiinţarea unei entităţi care să asigure nemijlocit o organizare eficientă a activităţii de administrare, întreţinere, igienizare şi salubrizare a spaţiilor special amenajate şi organizarea unui flux coerent şi transparent al procedurii de concesionare a locurilor de înhumare şi a locurilor de veci, precum şi evidenţa acestora. (…) Considerăm că înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni este fezabilă în cadrul categoriei edilitar-gospodărească de administrare a cimitirelor, societate ce va acoperi nevoile comunităţii locare şi care va contribui eficient la ridicarea gradului de civilizaţie şi confort al acestora”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre aprobat joi, conform Digi24.ro.
Nouă societatea va primi din partea Primăriei 120.000 de lei pentru capital social în așa fel încât să își desfășoară activitatea şi pentru a „putea face faţă concurenţei în domeniu”.
Până acum, consilierii generali au mai aprobat înființarea a 21 de firme:
– 30 ianuarie: Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA
– 29 martie: Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA, Compania Municipală Energetică Bucureşti SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA, Compania Municipală Parking Bucureşti SA, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA, Compania Municipală Medicală Bucureşti SA, Compania Municipală Turistică Bucureşti SA, Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti SA şi Compania Municipală Agrement Bucureşti SA
– 11 aprilie: Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA, Compania Municipală Sport Pentru Toţi SA, Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti SA, Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA, Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti SA, Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA, Compania Municipală Imobiliară Bucureşti SA, Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA, Compania Municipală Protecţie Civică şi Voluntariat Bucureşti SA şi Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti SA.