Gabriela Firea, despre bebelușii infectați cu stafilococ auriu: Trebuie să le cerem scuze părinților. 20 de cadre medicale, infestate (VIDEO)

Publicat: 03 12. 2018, 14:55

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că toate autoritățile implicate în ceea ce se întâmplă cu bebelușii care au ajuns la spital infectați cu stafilococul auriu ar trebui să le ceară scuze părinților.

Firea a precizat că peste 100 de cadre medicale au foat verificate, dintre acestea la 20 fiind confirmată prezența stafilococului auriu.

”Atât eu, ca părinte, cât și toți cei care sunt implicați în acest domeniu trebuie să-i asigurăm pe părinți că vom face tot ceea ce ține de noi ca astfel de lucruri să nu se mai repete. Trebuie să le cerem scuze părinților pentru această situație care nu este dramatică, așa cum au prezentat-o unii, dar nu este nici plăcută.
Maternitatea Giulești este una dintre cele mai mari și mai căutate maternități din țară. Este o maternitate foarte bună, anual se nasc 13.000 de bebeluși, în medie, la această maternitate. În lunile octombrie și noiembrie, cele vizate de acest posibil stafilococ, s-au născut aproape 700 de copii, din care 20 au prezentant diferite afecțiuni cutanate și au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Încă din luna octombrie se luaseră măsuri la Maternitatea Giulești pentru a vedea cine a fost purtătorul stafilococului. 104 cadre medicale au fost investigate prin exudat nazal, dintre acestea, la 20 s-a depistat. Cele 20 de persoane sunt fie în concediu medical, fie în libere tocmai pentru a nu se spune că uzitează pentru a-și lua concediu de odihnă. (…)

Sperăm ca într-o săptămână să se redechidă secția și, în primul rând, să se facă internări pentru că sunt multe paciente care așteaptă să nască și au încredere în medici în continuare”, a declarat Gabriela Firea.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.