Gabriel Oprea taxat dur pe rețele de socializare după un mesaj postat cu ocazia Zilei Imnului Național (VIDEO)

Gabriel Oprea taxat dur pe rețele de socializare după un mesaj postat cu ocazia Zilei Imnului Național (VIDEO)

Vineri, 29 iulie, se celebrează Ziua Imnului Național. Ca un adevărat patriot, aşa cum a susţinut de fiecare dată că este, Gabriel Oprea a vrut să marcheze Ziua Imnului cu o urare pe facebook către cei care îşi fac datoria pentru România. Comentariile internauţilor însă l-au taxat pe fostul ministru pentru dosarele în care este acuzat de abuz în serviciu, cel al coloanelor oficiale şi DIPI, informează B1TV.

"Astăzi este Ziua Imnului Naţional. Ca ministru, am ţinut de fiecare dată să marchez acest moment şi i-am rugat pe colegii mei să facă la fel. Cred ca o naţiune puternică este o naţiune cu simboluri puternice. Iar imnul naţional este un astfel de simbol.
Astăzi, de Ziua Imnului, gândurile mele se îndreaptă spre toţi cei care îşi fac datoria pentru România şi spre cei care, de-a lungul istoriei, au luptat şi ne-au învăţat ce înseamnă cu adevărat "Deşteaptă-te, române!" a fost mesajul postat de fostul vicepremier pe pagina personală.

Iar internauţii nu au scăpat prilejul de a-l taxa e fostul ministru de interne. Românii au reamintit de moartea Bogdan Gigină, poliţistul care a murit după ce a cazut cu motocicleta într-o groapă în timp ce asigura fluidizarea traficului pentru coloana oficiala a lui Gabriel Oprea. Fostul ministru este acuzat de abuz în serviciu.

Alina Ionescu a răspuns la mesajul fostului ministru: "Când a murit tânărul polițist ca să îți facă ție "pârtie ", la ce anume te gândeai?"

Fostul ministru mai este acuzat de DNA tot de abuz in serviciu in dosarul în care ar fi primit diverse cadouri de la fostul sef al DIPI. Această acuzație a făcut userul Elena Adina să posteze pe pagina lui Gabriel Oprea: ""Desteapta-te romane!" In regula, daca tot respectati acest simbol, asteptam cu nerabdare sa va desteptati, sa va dati demisia si sa va duceti acolo unde va e locul – in inchisoare."

Gabriel Oprea taxat dur pe rețele de socializare după un mesaj postat cu ocazia Zilei Imnului Național

#DIRECT_ONE_7ctg6g#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`