Gabriel Oprea: Punerea în practică a Strategiei Naționale de Apărare a Țării sub toate dimensiunile sale este calea prin care putem realiza o cultură de securitate

Publicat: 27 08. 2015, 15:33
Foto: comunicare.mai.gov.ro

Ministrul  Afacerilor Interne, Gabriel Oprea a declarat joi că că adoptarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării a reprezentat cel mai important moment politic al acestui an, din punct de vedere al domeniului securității naționale și s-a pronunțat pentru punerea în practică a strategiei „sub toate dimensiunile sale”, se arată într-un comunicat al MAI.

„Am fost un susținător al acestei Strategii Naționale de Apărare, am făcut toate demersurile pe lângă ceilalți membrii ai Academiei, pentru că am înțeles cu toții importanța strategică a unui astfel de document pentru ceea ce înseamnă siguranța României în actualul context regional de securitate. Este și datoria mea, ca vicepremier pentru securitate națională și ca membru fondator al Academiei de Științe ale Securității Naționale, să susțin și să militez pentru punerea în practică a Strategiei Naționale de Apărare a Țării, sub toate dimensiunile sale. Aceasta este calea prin care putem realiza o cultură de securitate, absolut necesară realizării interesului național al României”, a declarat Oprea, potrivit comunicatului citat.

Vicepremierul l-a asigurat pe șeful statului că membrii Academiei de Științe ale Securității Naționale sunt pregătiți să sprijine „necondiționat” orice demers pentru consolidarea siguranței și
securității românilor și a României.

„Totodată, viceprim-ministrul pentru securitate națională Gabriel Oprea i-a mulțumit domnului ambasador George Cristian Maior pentru contribuția esențială adusă la înființarea și dezvoltarea Academiei de Științe ale Securității Naționale, dar și pentru calitatea deosebită a materialelor elaborate la nivelul acestui for academic, documente cu valoare de suport al deciziilor manageriale și strategice în domeniul securității naționale”, se mai arată în comunicatul citat.

La rândul său, ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, a subliniat că strategia de apărare „definește foarte bine conceptele de amenințări, riscuri și oportunități în ceea ce privește politica de securitate a României”.

„Ca element novator inclus în această strategie de apărare este extinderea conceptului de securitate către elemente care țin de condiția, până la urmă, de securitate a cetățeanului. Deci nu doar statul este un factor central în ceea ce privește securitatea națională, ci și cetățeanul, cu drepturile sale, cu condiția sa în ceea ce privește elementele societale, elementele economice, elementele de sănătate care sunt importante pentru condiția sa. Este important că această strategie fundamentează resursele necesare pentru aplicarea sa și, din acest punct de vedere, cred că realizează o consonanță între resursele pe care le are la dispoziție statul și obiectivele de securitate națională ale acestuia”, a declarat George Maior.

Vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea a participat, joi, alături de președintele Klaus Iohannis și ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, la conferința de prezentare a elementelor conceptuale pentru fundamentarea noii Strategii Naționale de Apărare a Țării, organizată de Academia de Științe ale Securității Naționale.

La conferință au mai participat președintele Academiei de Științe ale Securității Naționale, Remus Pricopie, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, adjunctul directorului Serviciului Român de Informatii, general-locotenent Viorel Voinescu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tiberiu Nițu, membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne.