Ministrul Afecerilor Interne, Gabriel Oprea a declarat, vineri, că profesionalismul Poliției de Frontieră Române este recunoscut de colegii din celelalte instituții pe linia securității naționale, dar și de partenerii internaționali din Uniunea Europeană și NATO, informează Agerpres.
„Poliția de Frontieră Română este o instituție pe care eu, personal, o apreciez ca fiind extrem de specializată și eficientă. Aceste două calități definesc activitatea dumneavoastră, a polițiștilor de frontieră români. (…) Profesionalismul Poliției de Frontieră Române este recunoscut nu numai de colegii noștri din celelalte instituții pe linia securității naționale, apărare, ordine publică și siguranță națională, dar și de partenerii noștri internaționali atât din UE, cât din NATO”, a declarat Gabriel Oprea, în cadrul festivităților organizate cu ocazia Zilei Poliției de Frontieră.
„Am fost atât eu, cât și ceilalți colegi plăcut impresionați de aprecierile extrem de pozitive ale oficialilor și partenerilor noștri americani. Suntem apreciați de colegii și partenerii noștri pentru contribuțiile în Frontex, toate misiunile din Marea Mediterană. Din punct de vedere geostrategic, Poliția de Frontieră securizează frontiera de est a României și UE, peste 1.100 de kilometri dintre cei peste 2.070 ce reprezintă întreaga frontieră externă gestionată de România și face acest lucru cu seriozitate, devotament și foarte mult profesionalism, având chiar și tehnica cea mai modernă”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne.
Totodată, Gabriel Oprea a precizat că având în vedere că în punctele de trecere a frontierei se lucrează după regulile Schengen.
„Am demonstrat datorită întregului sistem de securitate națională prin ceea ce am făcut, mai ales în ultimul timp, că România este o țară sigură, care își îndeplinește toate misiunile internaționale și este respectată de partenerii noștri internaționali”, a mai spus Gabriel Oprea.