Gabriel Oprea, mesaj de Ziua Națională: “DUMNEZEU, PATRIE, FAMILIE, ONOARE reprezintă sistemul de valori al militarilor și polițiștilor activi, în rezervă și retragere”
Gabriel Oprea, președintele UMPMV, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României:
“România şi-a câştigat independenţa şi suveranitatea cu efort, cu sacrificiu şi cu sângele eroilor noştri. Datoria noastră este să luptăm în continuare pentru a păstra ceea ce am primit şi pentru a desăvârşi idealul la care au visat atâtea generaţii de români.
De Ziua Națională, ne gândim la cei care şi-au dat viaţa pentru ţară şi ne rugăm pentru ei. Nu-i putem uita niciodată pe cei cărora le datorăm, această moștenire.
România şi-a câștigat statutul în lume prin faptele celor care, de-a lungul vremurilor, au știut să pună interesul național deasupra oricărui beneficiu și l-a consolidat prin sângele vărsat de militarii români în teatrele de operații din întreaga lume.
De Ziua Națională, mulți dintre angajații sistemului de securitate națională sunt la datorie. Gândurile noastre se îndreaptă şi către cei care slujesc astăzi sub drapel, pentru siguranţa noastră, ei sunt garanţia că Marea Unire este apărată cu orice preţ.
Ziua Națională, Drapelul României, Imnul Național și Stema țării sunt simboluri naționale care există în sufletul fiecărui român adevărat, pentru că stau la temelia României.
Astăzi, mai mult decât oricând, să privim cu responsabilitate către valorile şi principiile care ne definesc ca naţiune. România trebuie să fie o naţiune puternică.
DUMNEZEU, PATRIE, FAMILIE, ONOARE reprezintă sistemul de valori al militarilor și polițiștilor activi, în rezervă și retragere. În numele UMPMV, le mulțumesc tuturor celor care își dedică viața pentru siguranța, securitatea și progresul României. Lor și tuturor românilor le urez sănătate și împlinirea celor mai înalte aspirații! La mulți ani români! Dumnezeu să ocrotească România! Dumnezeu să-i ocrotească pe români! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”