Gabriel Oprea a felicitat-o pe Raluca Domuța, prima polițistă din România care a primit premiul "International Female Police Peacekeeper 2015"
Viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, a felicitat-o luni pe Raluca Domuța, comisar șef de poliție, premiată de către International Association of Women Police cu distincția „International Female Police Peacekeeper 2015”, informează un comunicat de presă al MAI.
Oprea a precizat că acest premiu este o „recunoaştere a importanţei activităţii pe care aceasta o desfășoară în misiunea internaţională MINUSTAH – Haiti şi că aduce onoare pentru poliţiştii români şi instituţia Poliţiei Române”.
Poliţista a fost premiată în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Cardiff – Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ca apreciere pentru implicarea în activităţile de căutare şi salvare a sute de persoane din Haiti afectate în urma cutremurului din anul 2010, precum şi pentru modul în care a asigurat securitatea medicilor care acţionează în acea regiune pentru limitarea efectelor holerei. (Detalii AICI)
De asemenea, poliţista a fost apreciată pentru contribuţia adusă la misiunea de sprijinire a procesului de pace şi stabilizare din Haiti.
Ofiţerul de poliţie Raluca Domuţa este absolventă a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar în prezent este şef poliţie regiune în cadrul misiunii internaţionale din Haiti.