Gabriel Liiceanu: Cum să spună capul Bisericii Catolice că cel care rosteşte o grosolănie despre mama sa să se aștepte la un pumn?

Scriitorul Gabriel Liiceanu a comentat, luni, afirmația Papei Francisc, legată de libertatea de expresie, în care susține că „dacă cineva ar spune grosolănie despre mama sa, trebuie să se aștepte să primească un pumn”. (Detalii AICI)

„Afirmația celui mai înalt slujitor al Bisericii Catolice m-a contrariat. Îmi imaginez că aceste cuvinte n-ar fi putut nicicând să iasă din gura papei Ioan Paul al II-lea. Eu am învățat că nu e creștinește să dai cu pumnul. În nici o împrejurare. Nu împinsese oare această religie caritatea, mila și iubirea până la paradox? Nu ceruse oare Isus de la noi o răsturnare interioară de asemenea proporții încât să ajungi să-ți iubești dușmanul și să întorci, celui care te lovește, și celălalt obraz? Și toate astea în speranța că specia umană, educată în spiritul noii religii, ar fi urmat cândva să se „domolească”. Cum să fie atunci, pentru Apostolul lui Isus, lovitura cu pumnul „normală”? Normal o fi fost pentru faimosul Zidane să-i dea un cap în gură adversarului său pe terenul de fotbal și să-l pună la pământ, când acesta (se pare) proferase „o grosolănie la adresa mamei lui”. Dar pentru papă? Cum să spună capul Bisericii Catolice așa ceva?”, afirmă Liiceanu.

Scriitorul susține că afirmația Suveranului Pontif contravine noțiunilor de creștin predicate de Iisus în Biblie.

Externe - 24 oct, 15:12

Papa Francisc le recomandă catolicilor să renunțe la „goana nebună” după bani: „Trăim într-o lume în care totul este cumpărat şi vândut”

„Dacă am înțeles eu bine, normalitatea creștinismului este tocmai această anormalitate care intră în lume pe poarta unei uriașe mizericordii: credința că până și în ultimul criminal palpită flacăra uitată, sau încă neaprinsă, a umanității sale. Că în oricare dintre noi există, chiar dacă atrofiată, dar aptă să renască, capacitatea de a-l recunoaște în cele din urmă pe celălalt ca seamăn. Și că, în consecință, lovindu-l, te lovești pe tine și, deopotrivă, chipul lui Dumnezeu în oglinda căruia am fost creați”, continuă scriitorul pe Contributors.

„Mi-am zis că poate, pentru o clipă, papa și-a lăsat deoparte sacerdoțiul și că, în loc să ne înalțe pe noi la el, a hotărât să se coboare el către noi. Poate, mi-am zis, a vorbit ca psiholog amator, ca om, ca unul obișnuit, care, nu e așa?, are și el, ca tot omul, instincte, un fond adânc și netemperat de agresivitate naturală. Și căruia, când și când, îi mai scapă câte un pumn în falca seamănului său. O fi vorbit, mi-am zis, „ca simplu cetățean”. Dar aici apare a doua problemă: are voie cetățeanul, când e jignit, adânc jignit, nerespectat, să reacționeze la nivelul „spontaneității” sale de individ și să dea cu pumnul? Nu cumva cetățeanul este tocmai suprema invenție a modernității, invenția umanității evoluate care nu ridică niciodată pumnul și pe care se întemeiază societățile lumii numite „civilizate” – tocmai pentru că la temelia lor au un cetățean, adică o ființă civilă și civilizată?”, continuă acesta.