În aceste zile, un front de aer rece, cu ploi, vijelii și vânt puternic, traversează Europa de la vest la est şi se îndreaptă spre România.
În România, vremea urmează să se schimbe. De la valul de aer tropical care adus în ţara noastră recorduri de temperatură, urmează o răcire accentuată, cu diferențe termice chiar şi de 20 grade Celsius, scrie Observatornews.
Până să ajungă la noi, furtuna Renata face ravagii în Europa. Astfel, în Franța, 14 departamente sunt afectate de fenomenele meteo extreme, unde meteorologii au emis avetizări cod galben și portocaliu de vânt extrem de puternic.
Pe măsură ce furtuna se dezvoltă va provoca averse abundente, vijelii, însoțite de risc de grindină, dar mai ales de rafale intense la vântului. Vântul poate trece de 100 până la 110 km/h în Hauts-de-France, precum și pe coastele Normandiei.
Pe de altă parte, în Croația meteorologii au emis o avertizare cod roșu de furtuni, unde specialiștii au pognozat rafale ce vor depăși la viteză 110 – 120 km/h.
Alerte de fenomene severe vor fi în vigoare și în Germania, Italia, Spania, Austria, Ungaria, Slovenia, Bosnia, Grecia.
„Este posibil ca în zona montană înaltă să consemnăm săptămâna viitoare, în a doua parte a săptămânii, precipitații sub formă de lapoviță, posibil și ninsoare. Va depinde foarte mult de scăderea gradului temperaturilor astfel încât, într-adevăr, răcirea să fie consemnată ca una semnificativă, pentru că trecerea de la valori de 19-33 de grade, cum așteptăm pentru ziua de luni, luni fiind cea mai caldă zi din acest interval călduros, în a doua parte a săptămânii viitoare cel mult 8-15 grade în partea de vest, centru, nord a țării, 15-20 în sud și în sud-est, și ecartul pentru a doua parte a săptămânii viitoare la scara întregii țări, valori între 10 până la cel mult 18-19 grade”, a spus directoarea generală a ANM, Elena Mateescu.