Furtună puternică la Iași după caniculă: Mai mulți copaci au căzut peste mașini (VIDEO)

Furtună puternică la Iași după caniculă: Mai mulți copaci au căzut peste mașini (VIDEO)
Foto: enational.ro

O furtună puternică a măturat Iaşiul joi seara, în intervalul orar 17:00-18:00, atunci când au căzut și 25-35l/mp. Timp de o oră județul a fost sub cod portocaliu de ploi torențiale. Vijelia a pus mai mulți copaci la pământ, iar străzile au devenit adevărate râuri, informează B1 TV.

Vremea a fost joi la extreme în ţară. Dacă în est au venit furtunile, în sud aerul a fost irespirabil. E cod galben de caniculă în 19 judeţe iar maximele au atins și 37 de grade la umbră.

”Pe parcursul nopții, ploile se vor muta către sud la o intensitate mai mică. Sunt așteptate local în Moldova, în Muntenia și în zona montană și pe arii restrânse în restul regiunilor.
În weekend temperaturile nu se vor modifica, vremea va deveni frumoasă, despre ploi vorbim de duminică seara”,
a spus într-o intervenție telefonică Maria Tomescu de la ANM, pentru Știrile B1.

”În județul Iași a fost o furtună de scurtă durată, dar de intensitate care a doborât copaci în mai multe zone ale Iașiului acolo unde forțele noastre acționează pentru degajarea părții carosabile. Opt acoperișuri din Targu Frumos au fost luate de pe case. În Podul Iloaei au căzut acoperișuri de pe case și copaci peste o mașină”,
a spus Ionuț Nanu, ISU Iași.

De asemenea, acesta a mai precizat că în anumite zone curentul electric nu funcționează, dar se lucrează pentru ca situația să revină la normal.

Furtună puternică la Iași după caniculă

Urmăriți B1TV.ro și pe
`