Furtuna puternică a făcut prăpăd în Capitală. Mai multe străzi au fost inundate, iar traficul, îngreunat (FOTO, VIDEO)

Furtuna puternică a făcut prăpăd în Capitală. Mai multe străzi au fost inundate, iar traficul, îngreunat (FOTO, VIDEO)
foto: facebook.com

O furtună puternică a produs inundații în Capitală, luni seara, și mai mulți copaci au căzut pe carosabil sau pe autoturisme.

Au fost înregistrate peste 20 de solicitări de intervenții pentru extragerea apei acumulate în subsolurile locuințelor sau în curțile bucureștenilor, ca urmare a ploii torențiale, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență București.

foto: facebook.com

"Sunt câteva consecințe ale fenomenelor meteo din ultimele două ore, însă nu de o gravitate foarte mare. Vorbim, în primul rând, de intervenții pentru extragerea apei acumulate în subsolurile locuințelor sau în curțile cetățenilor. În intervalul orar 22,00 — 23,00 au fost peste 20 de astfel de solicitări. (…) După ora 23,00, numărul acestor solicitări a crescut, inclusiv pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil sau pe autoturisme", a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, echipajele ISU acționează cu motopompe transportabile și cu drujbe.

foto: facebook.com

Potrivit ApaNova, au fost primite sesizări de acumulări de apă pe străzile 11 Iunie, Mitropolit Nifon şi Periniţa. De altfel, precipitaţiile înregistrate în ultimele ore în Bucureşti au blocat circulaţia tramvaielor în zona 11 Iunie, în apropiere de Parcul Carol. Este vorba despre tramavaiele 7, 23, 27 şi 47 care nu au mai putut înainta pe stradă din cauza acumulării mare de apă, conform RTV.

Purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile, a declarat pentru B1TV că au fost 25 de intervenții pentru case inundate în București și județul Ilfov, 16 pentru extragerea apei din subsoluri și beci și mai multe pentru îndepărtarea copacilor de pe carosabil care îngreunau traficul rutier, o astfel de intervenție a avut loc pe Bulevardul Basarabia, unde un copac a avariat mai multe mașini. O intervenție atipică, conform acestuia, a avut loc pe strada Vasile Băcilă unde o schelă s-a desprins de pe fațada blocului și a avariat mai multe vehicule.

Furtuna puternică a făcut prăpăd în Capitală. Mai multe străzi au fost inundate, iar traficul, îngreunat

#DIRECT_ONE_t49ohp#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`