După ciclonul Boris care a făcut ravagii în România, urmează furtuna Ashley care aduce un val de aer polar în zilele următoare, iar temperaturile vor scădea brusc de la o zi la alta. Furtuna va cuprinde toată Europa, de la vest spre est.
Dacă ciclonul Boris a aduc ploi torențiale care au inundat mai multe localități din România și din alte țări europene, furtuna Ashley aduce un val de aer polar care va scădea brusc temperaturile, conform Antena 3.
Furtuna va traversa Europa de la vest spre est, va aduce rafale de vânt puternic, de peste 100-200 km/h, schimbări bruște de temperatură, averse, vijelii și chiar ninsori în zonele montane, iar efectele acesteia se vor vedea chiar de joi. Duminică ca ajunge aerul polar și în România, iar diferențele de temperatură vor fi foarte mari.
Până sâmbătă, vor fi între 30-33 de grade Celsius, zile însorite, ca de vară, apoi vor urma temperaturi cuprinse între 18-25 de grade, ploi, vânt puternic și intens.
Meteorologii estimează că toate țările din Europa vor transmite avertizări meteo de vreme severă.
Între timp, ciclonul Boris încă nu a părăsit Europa și se află deasupra Italiei. În Montecatini Valdicecina, lângă Pisa, inundațiile au distrus o casă în care stăteau niște turiști. Mama, tatăl și bunicul au fost salvați de pompieri, după ce s-au adăpostit pe acoperișul casei. Bunica și un bebelul de 5 luni au fost dați dispăruți și sunt căutați de către mai mult echipaje cu scanfandri și câini.
Și în San Vincenzo viiturile au făcut prăpăd. Drumurile au fost închise din cauză că exista riscul ca râurile să iasă din matcă. Pompierii au intervenit noaptea pentru a salva oamenii din locurile afectate de inundații.