Furt din camioane, filmat de DIICOT: Vezi cum acționau membrii unei grupări din zona Urziceni-Afumați (VIDEO)

Furt din camioane, filmat de DIICOT: Vezi cum acționau membrii unei grupări din zona Urziceni-Afumați (VIDEO)
Foto: radiocluj.ro

Procurorii DIICOT fac, marţi dimineaţă, 21 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Hunedoara şi Alba. Sunt vizați 15 membri ai unei grupări infracţionale, acuzaţi că au furat mărfuri transportate în camioane în perioada martie-mai. Prejudiciul depășește 300.000 de euro, furându-se, printre altele, televizoare, țigări și cafea, care se vindeau în zona Pieței Obor din București.

Percheziţiile vizează destructurarea celei mai importante grupări infracţionale organizate, din zona Urziceni – Afumaţi, care se specializa în furtul bunurilor transportate în autocamioane, în timp ce acestea se aflau în mers.

„Este important de menţionat metoda inedită şi riscantă prin care membrii grupării sâvârşeau faptele de sustragere şi care le asigura reuşita activităţii infracţionale. Astfel, autovehiculele TIR, aflate în mers, erau încadrate în trafic de alte autovehicule, aparţinând învinuiţilor, din care un prim autoturism circula în fata TIR-ului vizat pentru a încetini deplasarea acestuia, iar un altul aflat imediat în spatele TIR-ului circula cu luminile stinse, pentru a asigura transportul celorlalţi coinculpaţi”, au precizat procurorii, citați de Mediafax.

Liderii grupării sunt membrii familiei lui Sander Porumbiță, din comuna Afumați. Printre cei acuzați se află și un fost membru al clanului Cămătarilor, Dănuț Ion, poreclit “Dan Jeg”.

La sediul DIICOT au fost aduse 20 de persoane pentru audieri. Cei implicați sunt ercetaţi pentru iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

Hoții din camioane, prinși de DIICOT

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_20264').select();" id="embed_text_20264" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`