Furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, amendați de ANRE cu 2,63 milioane lei
ANRE a constatat noi nereguli ale furnizorilor de energie și gaze în urma controalelor finalizate cu aplicarea de amenzi usturătoare, în valoare de peste 2,6 milioane de lei.
Mai mulți furnizori amendați de ANRE
Printre neregulile depistate, ANRE a constatat spre exemplu că firmele CEZ Vânzare, Electrica Furnizare și Res Energy Solutions nu au emis facturi aferente consumului de energie electrică și gaze naturale conținând schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021.
Pentru faptele săvârșite, societățile în cauză au fost sancționate cu amendă contravențională după cum urmează:
CEZ VÂNZARE (gaze naturale) – 200.000 lei
CEZ VÂNZARE (energie electrică) – 10.000 lei
ELECTRICA FURNIZARE (gaze naturale) – 200.000 lei
RES ENERGY SOLUTIONS (energie electrică) – 10.000 lei
Totodată, au fost dispuse măsuri pentru toţi furnizorii de a respecta prevederile legale în sensul facturării consumului de gaze naturale cu aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia.
Au mai fost finalizate acțiuni de control, în sectorul energiei electrice și gazelor naturale, prin care s-a verificat respectarea:
obligației de transmitere, în termen de 5 zile calendaristice de la înregistrare, a răspunsului la sesizările consumatorilor referitoare la facturile de gaze naturale și plata compensațiilor aferente în cazul depășirii termenului;
obligației de transmitere, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrare, a răspunsului la sesizările consumatorilor referitoare la facturile de energie electrică și plata compensațiilor aferente în cazul depășirii termenului;
obligației privind emiterea facturii cu decontul final de lichidare şi transmiterea acesteia clientului final, în termen de maximum 42 de zile de la data schimbării efective a furnizorului de energie electrică sau gaze naturale.
În urma finalizării acțiunilor de control, s-au constatat încălcări ale obligațiilor legale verificate, furnizorii fiind sancționați cu amendă contravențională după cum urmează:
Furnizori de energie electrică:
ELECTRICA FURNIZARE – 400.000 lei
E.ON ENERGIE – 400.000 lei
HIDROELECTRICA – 90.000 lei
TINMAR ENERGY – 60.000 lei
CEZ VÂNZARE – 20.000 lei
Furnizori de gaze naturale:
ENGIE – 400.000 lei
E.ON ENERGIE – 400.000 lei
ENERGIE GAS & POWER – 100.000 lei
La societatea CEZ VÂNZARE a fost finalizată o acțiune de control, în domeniul gazelor naturale, prin care s-a verificat respectarea obligației de returnare către clientului final, în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii cu decontul final, a sumei datorate, în situația în care decontul final de lichidare conține un sold negativ.
În urma finalizării acțiunii de control, s-au constatat încălcări ale obligației legale verificate, în sensul depășirii termenului legal, societatea CEZ VÂNZARE fiind sancționată cu amendă contravențională în valoare de 240.000 lei.
De asemenea, la societatea EURO SEVEN INDUSTRY a fost finalizată o acțiune de control, în ceea ce privește neîndeplinirea măsurilor dispuse printr-un proces verbal de constatare și sancționare aplicat în perioada anterioară, aplicându-se amendă contravențională în valoare de 100.000 lei, pentru facturarea clienților finali, în mod greșit, a costurilor generate de dezechilibrele zilnice și de depășirea capacității de transport și a dispus societății ca, în termen de 45 de zile de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, să restituie clienților finali din portofoliu, sumele de bani facturate și încasate în mod nejustificat.
Scandalul facturilor greștite
Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei, a declarat, joi, că furnizorii au finalizat recalcularea facturilor şi nu mai sunt aşteptate erori. „Majoritatea facturilor, în afară de ajutorul plafonării şi compensării, vor avea valori mai mari decât erau aceştia obişnuiţi până acum.
Nu înseamnă că cineva fură, ci că aşa a evoluat piaţa”, a declarat, la rândul său, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).