Nicoleta Lucia Nae, consilier superior în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, a fost reținută de Direcția Națională Anticorupție pentru complicitate la trafic de influență. În același dosar a fost reținută o a doua persoană, pentru trafic de influență.
Procurorii anticorupție spun că, „în perioada ianuarie – iunie 2024, inculpatul G.M., direct sau prin intermediul inculpatei Nae Nicoleta Lucia, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma totală de 60.000 euro din care a primit inițial 5.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționarii publici din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și că-i va determina pe aceștia să dispună, cu încălcarea normelor legale în vigoare, radierea a două societăți comerciale ce aparțineau martorului și care înregistrau datorii la bugetul de stat”.
„În contextul menționat mai sus, la data de 04 iunie 2024, inculpatul G.M. ar fi primit de la martor suma de 20.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 05 iunie 2024, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se mai arată în comunicatul DNA.