Fum gros la ATI, la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din Capitală. Pacienții, evacuați. Managerul unității medicale: „Ne-am speriat toți”
Un salon de Terapie Intensivăal Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală s-a umplut de fum, duminică. Pacienții au fost evacuați. Incidentul are loc la doar două zile după ce un incendiu ce a cuprins o clădire a Institutului ”Matei Balș”, tot din București, s-a soldat cu moartea a șapte pacienți COVID-19.
Fum într-un salon de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”. Pacienții, evacuați
Managerul Spitalului ”Sfântul Pantelimon”, Dragoș Davițoiu, a susținut, pentru Digi24, că pacienții din salonul de Terapie Intensivă au fost evacuați în siguranță, fără a fi afectați în vreun fel de fum. El a precizat că fumul a ieșit de la un neon care nu a mai funcționat. Nu a existat, totuși, și flacără.
„Era un salon pentru pacienții internați fără Covid. A pocnit un tub de neon în tavan. Ne-am speriat cu toții. Erau doi pacienți în salon și au fost scoși imediat de personalul medical”, a mai afirmat Dragoș Davițoiu, pentru G4Media.
„La Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din București, în această seară, în jurul orei 20:15, un tub de neon dintr-un salon s-a ars cu o degajare minoră de fum fără flacără. Preventiv, cei doi pacienți au fost mutați în alt salon pentru a se schimba tubul de neon. Nicio persoană nu a suferit de pe urma incidentului”, a transmis, ulterior, Spitalul ”Sfântul Pantelimon”.
Șapte victime după incendiul de la Spitalul ”Matei Balș”
Un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, la o clădire a Spitalului ”Matei Balș” din Capitală, în care erau tratați pacienți cu coronavirus.
Șapte persoane au murit și mai mulți pacienți care erau tratați acolo au fost transferați la alte unități medicale din București.
Cea de-a șaptea victimă a fost anunțată chiar duminică. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 67 de ani, care a fost diagnosticată cu o formă severă de infecție cu SARS-Cov-2 și care prezenta comorbidități.
Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.