Guvernul va fi EXECUTAT SILIT! Sindicaliştii din învăţământ vor să recupereze banii câştigaţi în instanţă de către profesori

Publicat: 23 11. 2018, 11:45

Statul român este bun de plată! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunțat, vineri, că va demara executările silite în vederea recuperarării banilor câștigați în instanță de către profesori şi neincluşi de Guvern în rectificarea bugetară.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) constată faptul că în Proiectul de OUG privind rectificarea bugetară, nu au fost incluse sumele pentru plata sentinţelor judecătoreşti, aşa cum prevede legea.
Această atitudine faţă de colegii noştri ce au sentinţe judecătoreşti din anii trecuţi care nu sunt puse în executare va crea o stare justificată de profundă nemulţumire, iar Guvernul României trebuie să se aştepte, în perioada următoare, la demararea procedurilor pentru executarea silită a acestor sentinţe judecătoreşti”, se arată într-un comunicat al FSLI.

Sindicaliştii susţin că Guvernul are obligaţia, conform legii, de a asigura fondurile necesare pentru plata tranşei drepturilor salariale aferente anului 2018 şi a celor restante de anul trecut, drepturi stabilite prin sentinţele judecătoreşti.

„Guvernanţii au promis că aceste restanţe salariale legale vor fi acordate la rectificarea bugetară din luna noiembrie a.c. Constatăm însă că această promisiune este încălcată, ceea ce crează nemulţumiri în rândul membrilor noştri”, precizează FSLI.

Totodată, sindicaliştii afirmă că acelaşi proiect de act normativ prevede că bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale urmează să fie redus cu 198 milioane lei, bani proveniţi din capitolul proiecte cu finanţare din fonduri europene.

FSLI atenţionează Guvernul României că, în perioada următoare, vor fi demarate procedurile pentru executarea silită a acestor sentinţe judecătoreşti, în vederea recuperării drepturilor câştigate în instanţă.

„Guvernul României are obligaţia de a respecta legea şi de a asigura condiţiile pentru punerea în executare a sentinţelor judecătoreşti. Aşa cum un cetăţean este executat imediat de către statul român în situaţia în care are o datorie financiară, firesc este ca şi cetăţeanul să primească de îndată datoria financiară pe care o are statul faţă de el. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă. În cadrul şedinţei de Dialog social de la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, dar şi în cadrul şedinţei Plenului Consiliului Economic şi Social de astăzi, am solicitat MFP să facă efortul de a rezolva această problemă, avertizând că, în caz contrar, se vor demara procedurile pentru executarea silită a acestor sentinţe judecătoreşti. Singurul lucru acceptat de către Ministerul Finanţelor Publice este acela de a fi trecut un articol în OUG conform căruia: Până la sfârşitul anului 2018, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin HG, pot fi alocate sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Argumentul invocat de MFP potrivit căruia aceşti bani nu pot fi cuprinşi în ordonaţa de rectificare, deoarece ar duce la depăşirea deficitului bugetar, nu este acceptat, pe bună dreptate, de către membrii noştri de sindicat”, a declarat preşedintele FSLI Simion Hăncescu, citat în comunicat.