Frații Mararu, Bogdan și Răzvan, au fost duși, vineri, la sediul Poliției Capitalei, pentru ca procurorii să le prezinte materialul de urmărire penală în dosarul atacului armat din cartierul Vitan.
În acest dosar, cei doi sunt acuzați că l-ar fi plătit pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Dumitru Mironescu.
După ce vor semna procesele verbale de luare la cunoştinţă a probelor care au stat la baza acuzaţiilor, dosarul va fi trimis instanţei, scrie Mediafax. Bogdan şi Răzvan Mararu sunt în arest preventiv din 13 februarie, fiind acuzaţi că, în toamna anului trecut, l-au pus pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Dumitru „Puiu” Mironescu, pentru a se răzbuna. În 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, Vitalie Proca l-a împuşcat în cap şi în piept, cu un automat Kalaşnikov şi un pistol Makarov, pe Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu. Isăilă a fost dus atunci la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, unde a fost salvat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale.