Frații Tate și cele două complice din dosar rămân după gratii încă 30 de zile
Cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, frații Tate vor rămâne în închisoare pentru încă 30 de zile după ce instanța le-a prelungit detenția miercuri, 22 martie.
De asemenea, cele două complice ale milionarilor, Luana Radu și Georgiana Naghel, rămân și ele după gratii, notează Agerpres.
Andrew Tate și fratele său, Tristan, rămân în arest încă 30 de zile
Cei patru se află în arest din data de 30 decembrie 2022, iar miercuri instanța a prelungit pentru a patra oară arestul preventiv, cu încă 30 de zile.
Astfel, frații Tristan si Andrew Tate si cele două apropiate ale acestora, Luana Radu și Georgiana Naghel, vor sta după gratii până pe 21 aprilie 2023.
Milionarii și cele două tinere sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil, obținând sume importante de bani.
Andrew Tate a postat în aceeași zi un mesaj pe contul său de Twitter.
„Toată viața mea a fost un război. Am cicatrici de la urme de cuțit. Am 87 de partide disputate ca luptător profesionist. Acum sunt într-o pușcărie din România”, a transmis acesta.