Andrew și Tristan Tate au protestat duminică, în fața Ambasadei Franței la București, față de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, unde, spun ei, a fost parodiată „Cina cea de Taină”. Cei doi sunt acuzați în România și Marea Britanie de mai multe infracțiuni grave, inclusiv viol și trafic de persoane.
Frații Tate au venit însoțiți și de alte persoane, care aveau la ele icoane și pancarte cu diverse mesaje în engleză precum „Susținem creștinismul”, „Creștinismul nu va fi batjocorit” sau „Boicotează olimpiada”.
Aceștia au fost legitimați de jandarmi, informează Libertatea. Manifestația a durat câteva zeci de minute.
Amintim că Andrew și Tristan Tate au probleme cu legea, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol. Andrew Tate, care se descrie singur ca misogin convins, a câștigat milioane de fani și s-a îmbogățit promovând un stil de viață agresiv și denigrator la adresa femeilor.
La ceremonia de deschidere a JO de la Paris, una dintre scenete părea că seamănă cu scena biblică în care Iisus Hristos și apostolii săi iau ultima masă înainte ca Iisus să fie răstignit pe cruce. Printre actori au fost un travestiți, un model transsexual și un cântăreț dezbrăcat.
Sceneta a stârnit revolta Bisericii Catolice și a dreptei religioase din America, precum și a Bisericii Ortodoxe Române.
Numai că sceneta era inspirată, de fapt, din tabloul lui Jan van Bijlert, „Banchetul zeilor”, de la jumătatea secolului al XVII-lea. Este vorba despre nunta lui Peleu cu Tetis în care Dionysos este personajul central. În mitologia greacă, Tetis era o divinitate marină, care s-a căsătorit cu Peleu și a devenit mama lui Ahile.
Thomas Jolly, directorul artistic al ceremoniei, a negat că s-a inspirat din „Cina cea de Taină”: „Nu veți găsi niciodată la mine vreo dorință de a batjocori sau de a denigra ceva. (…) Cred că a fost destul de clar, Dionysos este prezent pe această masă. El este acolo pentru că este zeul sărbătorii (…), al vinului, și tatăl Sequanei, zeița legată de râu. Ideea era mai degrabă de a avea o mare sărbătoare păgână legată de zeii Olimpului”.
După reacțiile la nivel global, organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris și-au explicat intențiile: „În mod clar, nu a existat niciodată o intenție de a arăta lipsă de respect față de orice grup religios. (Ceremonia de deschidere) a încercat să celebreze toleranța comunității. Credem că această ambiție a fost atinsă. Dacă oamenii s-au simțit jigniți, ne pare foarte rău”.