Fratele lui Sebastian Ghiţă prezintă o dovadă care contrazice raportul Curții de Conturi referitor la neregulile dintr-un contract încheiat de MAI și firma sa (FOTO)

Fratele lui Sebastian Ghiţă prezintă o dovadă care contrazice raportul Curții de Conturi referitor la neregulile dintr-un contract încheiat de MAI și firma sa (FOTO)

Fratele lui Sebastian Ghiţă a prezentat un document de la MAI, care ar demonstra că informaţiile din raportul Curţii de Conturi sunt eronate.

Potrivit raportului pe 2013, Curtea de Conturi a sesizat nereguli în cazul unui contract derulat de Ministerul Afacerilor Interne cu o firmă controlată de fratele deputatului Sebastian Ghiţă, arată Știripesurse.ro.

Astfel, MAI a semnat un contract cu SC 2K Telecom SRL pentru realizarea sistemului call-center și a plătit  firmei 20 milioane lei cu tot cu TVA (aproximativ 4,7 milioane euro).

Potrivit specialiștilor, la data efectuării misiunii de audit, sistemul call-center nu era funcțional, deși contractul a fost încheiat la data de 16 octombrie 2009, cu o durată inițială de 26 de luni.

Termenul-limită a fost modificat apoi prin 11 acte adiționale până la data de 31 decembrie 2014.

Prin contract au fost incluse servicii de mentenanță, garanție și suport în valoare de 432.000 de lei cu TVA, contrar legii privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, unde se prevede gratuitatea garanției acordate, arată Curtea de Conturi.

De asemenea, în raport se mai arată că ”din faptul că sistemul call-center nu este funcțional în prezent, rezultă că nu au fost atinse obiectivele generale prevăzute în caietul de sarcini, respectiv: dezvoltarea managementului informației la nivelul MAI, care să permită tuturor utilizatorilor abilitați accesul la un sistem unic de gestionare a informațiilor la nivelul instituției și creșterea gradului de satisfacție a cetățeanului”.


Foto: Știripesurse.ro

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)