Olandezul Frans Timmermans, val de critici pentru România: Cer ca autoritățile române să lanseze o investigație asupra protocoalelor (VIDEO)

Olandezul Frans Timmermans, val de critici pentru România: Cer ca autoritățile române să lanseze o investigație asupra protocoalelor (VIDEO)

Prim-vicepreședintele Comisie Europene, olandezul Frans Timmermans, a criticat România pentru situația statului de drept și modificarea legilor justiției și a avertizat că țara noastră face pași înapoi în acest sens, în discursul susținut în cadrul Parlamentului European. În cadrul dezbaterilor de la Strasbourg, privind situația din țara noastră, oficialul european a cerut autorităților de la București să investigheze protocoalele încheiate între parchete și Serviciul Român de Informații.

”În ceea ce privește legile justiției, cele trei legi, statutul magistraților, oragnizarea judiciară și organizarea și funcționarea CSM. În ultimul an, aceste legi au fost amendate de către Parlamentul European și au fost contestate de mai multe ori la CCR. Acest lucru a atras critici din partea instituțiilor, dar și din afara țării.

Consiliul European, prin organismul său GRECO a adoptat un raport în martie, dar și raportul preliminar al Comisiei de la Veneția a fost extrem de critic în ceea ce privește independența justiției, eficiența și calitatea sa. Aceasta a făcut o serie de recomandări, iar opinia finală va fi adoptată probabil la sfârșitul acestei luni.

Ceea ce este clar, este că Parlamentul României nu a dat semne că răspunde la avizele și recomandările primite.

În ceea ce privește modificările Codului penal și Codului de procedură penală, în mai, PE a lansat o procedură pentru a le amenda pe amândouă. Aceste amendamente au fost trecute în iunie și iulie, iar autoritățile de punere în aplicare a legii și-au exprimat îngrijorările lor.

Aceste legi sunt cruciale pentru ca procurorii să investigheze și să trimită în judecată persoanele care se fac vinovate de corupție și sunt esențiale pentru eficiența justiției.

Climatul necesar pentru reformă s-a deteriorat din cauza protocoalelor secrete între Parchet și SRI. Eu cer ca autoritățile române să lanseze o investigație asupra acestor protocoale pentru că este nevoie de o independență a justiției, însă aceste reforme la Codul penal și Codul de procedură penală trebuie să fie un pachet, nu trebuie să aibă un impact negativ asupra independenței justiție. (…) Cerem mai multe clarificări în legătură cu felul specific în care trebuie să fie interpretate aceste legi”, a declarat prim-vicepreședintele Comsiei Europene.

Frans Timmermans s-a referit și la demiterea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, precizând că activitatea DNA a fost unul dintre motivele evaluării pozitive din rapoartele MCV din ultimii ani.

”În ceea ce privește procedura de demitere a șefei DNA și evaluarea acestei proceduri, vă amintesc că până acum activitatea a fost motivul pentru care Comisia Europeană a făcut o evaluare pozitivă la ultimul MCV din ianuarie 2017. Procedurile robuste și independente pentru evaluarea procurorilor au fost puncte cheie în recomandările noastre.

Urmărim ultimele evenimente din România cu multă îngrijorare. Independența sistemului judiciar și capacitatea sa de a combate corupția sunt esențiale și sunt jaloane pentru a avea o Românie puternică în Uniunea Europeană. Am văzut progrese substanțiale în trecut, însălucrurile merg înapoi într-un fel care poate să fie dăunător pentru locul pe care și l-a construit România ca stat membru în ultimii ani. Comisia Europeană a fost și este gata să susțină autoritățile române. (…)
Dacă sunt adoptate fără corecții, aceste legi modificate vor periclita autonomia sistemului justiției pentru a combate eficient corupția. (…) Ireversibilitatea progresului care a fost obținut până acum în cadrul MCV este o precondiție esențială pentru a putea să eliminăm acest mecanism, pentru că dacă nu, mecanismul nu poate fi abandonat. (…)

Suntem gardianul tratatelor şi nu vom ezita să acționăm atunci când trebuie să asigurăm compatibilitatea cu tratele europene. Comisia cere României să pună din nou pe cursul pozitiv reforma în România (…) şi să se abţină de la orice pași care ar putea să inverseze progresul care s-a înregistrat în ultimii ani. Încă mai avem o șansă să mai învârtim situația. Legile acestea nu au fost promulgate și de aceea nu este încă prea târziu pentru ca autorităţile române să acționeze și să învârtă această tendință”, a mai spus Frans Timmermans.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie