Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Fotografiade mai jos face însă mult mai mut de atât. Pe un pat de spital, o tânără asistentă îi citește o poveste unei fetițe de etnie romă. Mama copilei nu ştie carte, dar urmărește scena plină de altruism cu ochii plini de lacrimi. E semn că omenia nu s-a pierdut. Fotografia publicată pe Facebook a strâns mii de likeuri şi numeroase comentarii.
Fotografie impresionantă: Gestul emoționant al unei asistente de la spitalul Grigore Alexandrescu
#DIRECT_ONE_9duqb4#
Gestul asistentei de la spitalul Grigore Alexandrescu demonstreaza că nu toţi am uitat să-i iubim pe cei de lângă noi. Mai ales pe cei aflaţi în suferinţă.
Fotografia a fost făcută de mama unui băiețel internat la acelaşi spital. Tincuța Apăteanu a reuşit să surprindă umanitatea în imagini, într-un iureş al vieţii în care, în ultima vreme în spitale, vezi oameni care mor pe ciment în camere de gardă, nepăsare şi mizerie.
Tincuţa a observat-o pe asistenta cu suflet de aur așezată pe patul de spital al unei fetițe de etnie romă, cu o carte de povești în brațe. A postat un mesaj impresionant.
"La Grigore Alexandrescu, o tânără asistentă îi citeşte o poveste unei fetiţe de 5 ani de etnie romă, pe care mai întâi a îmbăiat-o şi a învelit-o bine, bine. Este şi mama fetiţei în salon, dar nu ştie carte şi are ochii în lacrimi. Probabil nu e obişnuită cu atâta blandeţe şi generozitate", a scris femeia pe o reţea de socializare, alături de fotografia care a emoţionat o ţară întreagă.
Tincuța Apăteanu a fondat o asociaţie ce militează pentru drepturile egale ale copiilor la Educație.
Fotografia a devenit virală şi a adunat, în doar câteva ore, mii de like-uri şi distribuiri, dar şi comentarii.
"Îmi rupe sufletul. Ar trebui să fie normal, dar nimic nu e", "Emoţionant. Un firesc nefiresc de rar", "Jos pălăria! Se poate şi la noi! Respect!", au scris internauţii.
Foto:facebook.com/tincuta.apateanu