Pasajul Domnești a fost deschis traficului, vineri, după 14 ani de promisiuni și lucrări, iar Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, spune că acolo „era până astăzi cea mai aglomerată intersecție din țară”.
Oficialul a fost unul dintre invitații lui Ștefan Etveș în ediția de vineri a emisiunii „Drumurile Noastre”.
„Ceea ce s-a întâmplat în jurul orei 12 intră în istoria CNADNR, CNAIR, Ministerului Transporturilor. Eu o numeam «impotența» infrastructurii românești, «impotența» specialiștilor din CNAIR. Toți oficialii Ministerului Transporturilor din ultimii șase-șapte ani, 2015-2022, au spus că acolo este cea mai aglomerată intersecție din România”, a spus Ștefan Etveș.
„Traficul a fost deschis, așa cum v-am obișnuit cel puțin în ultima perioadă, foarte simplu, ne-am văzut acolo cu inginerii, cu toți cei care au făcut recepția, la ora stabilită s-a deschis, fără niciun fel de festivism, fără niciun fel de alte chestiuni care n-au legătură cu darea în trafic a unui asemenea obiectiv”, a declarat oficialul.
Întrebat dacă a fost la inaugurare, el a spus: „Am fost și chiar într-un fel m-am bucurat că a plouat astăzi. Să știți că, de exemplu, este foarte important ca apa să nu stea pe stratul de uzură. Am vizualizat, pentru că am luat la picior cu inginerii tot pasajul, am vizualizat că toate gurile de scurgere funcționează și au fost puse așa cum trebuie și toate pantele sunt făcute așa cum trebuie, deci într-un fel m-a bucurat și ploaia. Sper să aducă belșug ca pe viitor să inaugurăm cât se poate de des asemenea obiective pe Centura Capitalei”.
„Într-adevăr, această intersecție de la Domnești era până astăzi cea mai aglomerată intersecție din țară, despre care de 30 de ani toată lumea a vorbit și marea majoritate dintre cei care au vorbit n-au făcut aproape nimic”, a adăugat Ionel Scrioșteanu.