Florin Dogaru, fostul șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, e urmărit penal pentru abuz în serviciu. Vizați de DNA mai sunt și alți polițiști și afaceriști, acuzațiile având legătură cu domeniul exploatării lemnului.
Potrivit unor surse Agerpres, comisarul-şef Florin Dogaru ar fi fost schimbat din funcție, în locul său fiind împuternicit unul din cei doi adjuncţi, Vasile Darius Bic.
DNA a anunțat, într-un comunicat publicat joi, că mai multe persoane sunt urmărite penal în acest dosar. Între ele și:
DOGARU FLORIN CONSTANTIN, comisar-șef de poliție și șef al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Alba, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu,
TOMA DAN, la data faptelor comisar-șef de poliție și șef al Secției 9 Politie Rurală Câmpeni din cadrul I.P.J. Alba, pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– participație improprie la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție,
– compromiterea intereselor justiției,
– influențarea declarațiilor,
– mărturie mincinoasă,
MOȘNEAG IOAN GEORGE, subcomisar de poliție în cadrul I.P.J. Alba – Biroul control intern, pentru comiterea infracțiunilor de:
– divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice,
– abuz în serviciu,
CIUCUR ILIE DAN, ofițer în cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Alba, pentru comiterea infracțiunii de complicitate morală la ultraj,
CREȚ ALEXANDRA IOANA, la data faptei agent de poliție în cadrul I.P.J. Alba – Secția 9 Politie Rurală Câmpeni, pentru comiterea infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice,
Ș.I., om de afaceri, pentru comiterea infracțiunilor de:
– cumpărare de influență,
– trafic de influență,
– complicitate morală la ultraj,
– instigare la ultraj,
– inducere în eroare a organelor judiciare,
– instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată,
F.M.I., la data faptelor persoană ce desfășoară activități de exploatare material lemnos, pentru comiterea infracțiunilor de:
– cumpărare de influență (2 fapte),
– divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată,
N.C.G., administrator al SC VLAD & ANDREI FOREST SRL, societate care desfășoară activități in domeniul exploatării materialului lemnos, pentru comiterea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– cumpărare de influență,
– ultraj (2 fapte),
– furt de arbori,
– mărturie mincinoasă,
– braconaj (2 fapte din care una în formă continuată),
– participație improprie la tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate,
– furt material lemnos,
SC VLAD & ANDREI FOREST SRL, pentru comiterea infracțiunilor de:
– tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate,
– furt de arbori.
Procurorii acuză că, în perioada 2021-2022, polițiștii amintiți ar fi „protejat” interesele celorlalți inculpați, la vremea respectivă majoritatea implicați în activități de exploatare a materialului lemnos, îndeplinindu-și defectuos atribuțiile în ce-i privește pe doi agenți de la Brigada de
Operațiuni Speciale (BOS) Alba-Iulia, care ar fi interferat, prin activitatea lor de serviciu, cu munca afaceriștilor respectivi.
„Concret, în urma unor controale efectuate de cei doi agenți în zonele în care se desfășurau activități de exploatare a lemnului, la insistențele oamenilor de afaceri sau ca urmare a oferirii unor foloase necuvenite (în cazul inculpatului Toma Dan), inculpații polițiști ar fi desfășurat mai multe activități nelegale, concretizate în:
– propuneri/presiuni repetate de schimbare a locului de muncă,
– transmiterea către oamenii de afaceri a programului de lucru al unuia dintre agenți,
– efectuarea asupra unuia dintre agenți a două cercetări disciplinare cu încălcarea dispozițiilor legale,
– sancționarea abuzivă a unuia dintre agenți cu diminuarea salariului cu 10 % pentru o perioadă de 3 luni, în condițiile în care obiectul cercetării prealabile care s-a finalizat cu măsura menționată anterior era același cu cel al unui dosar penal, în care procurorii au dispus, ulterior soluționării cercetării prealabile, soluția clasării constatând că faptele reținute în sarcina agentului nu există,
– detașarea nelegală la un post de poliție situat la distanță mare de locul de muncă, de la acea dată, și apoi efectuarea de presiuni pentru acceptarea mutării definitive a aceluiași agent de poliție de la postul de poliție pe raza căruia oamenii de afaceri își desfășurau activitatea
Totodată, în scopul intimidării, inculpatul N.C.G. i-ar fi urmărit, supravegheat, fotografiat/filmat fără drept și fără vreun interes legitim, pe cei doi agenți de poliție atât la domiciliu, la locul de muncă, cât și în alte locuri pe care aceștia le-au frecventat.
În contextul de mai sus, inculpații Ș.I., F.M.I., și N.C.G., i-ar fi promis unei persoane (martor în cauză) suma de 5.000 euro pentru a-și trafica o presupusă influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționari din conducerea I.G.P.R., și că-i va determina pe aceștia să-l transfere pe celălalt agent într-o altă subunitate de poliție”, a explicat DNA, într-un comunicat.