Fostul șef al Spitalului ‘Sf. Ioan’, condamnat definitiv pentru LUARE DE MITĂ

Publicat: 26 06. 2017, 14:34

Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Ioan" din Capitală, a fost condamnat definitiv luni de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu suspendare, scrie agerpres.

Medicul este acuzat de luare de mită.

De asemenea, instanța a decis ca acesta să stea sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani.

În același dosar, Petruța Lazăr, la data faptelor manager, ulterior director economic la același spital, a primit tot 4 ani cu suspendare pentru luare de mită, cu un termen de supraveghere de 6 ani.

În sențință mai este trecută confiscarea a câte 500.000 lei de la cei doi medici, reprezentând mita primită de aceștia, fiind menținut sechestrul asigurator pe bunurile lor.

"În cursul anului 2008, în urma unei înţelegeri prealabile, inculpata Lazăr Petruţa, în calitate de manager interimar, i-a pretins unei persoane ca după încheierea unui contract între Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan" Bucureşti şi firma reprezentată de respectiva persoană, acesta din urmă să îi dea, cu titlu de mită, un procent de 5 % din valoarea contractului.
Ca urmare, începând cu luna ianuarie 2009 până în august 2010, inculpata Lazăr Petruţa a primit de la respectiva persoană, cu titlu de mită, suma de 20.000 lei lunar, în total 480.000 lei", arată procurorii DNA.