Fostul şef al Securităţii comuniste, primit cu osanale la Vâlcea: Vicepreşedintele CJ s-a înclinat în fața lui Iulian Vlad, condamnat pentru evenimentele din ’89 (VIDEO)

Fostul şef al Securităţii comuniste,  primit cu osanale la Vâlcea: Vicepreşedintele CJ s-a înclinat în fața lui Iulian Vlad, condamnat pentru evenimentele din '89 (VIDEO)

Fostul şef al Securităţii comuniste, Iulian Vlad, a primit cu osanale la Râmnicu Vâlcea, la lansarea cărții scrisă de şeful său de cabinet, generalul Aurel Rogojan.

În sala mică a Bibliotecii Judeţeane „Antim Ivireanul” s-au strans foşti şi actuali securişti. Evenimentul, care propunea teme grave şi incitante, precum tehnicile de control asupra ţărilor supuse „noii colonizări mondiale”, din care România nu lipseşte, a degenerat însă într-o tiradă de laude la adresa lui fostului conducător al Securității, scrie site-ul indiscret.ro

Vicepreşedintele Consiliului judeţean Vâlcea, Adrian Buşu, un pasionat de istorie, a paralizat sala cu un discurs elogios însoţit de plecăciuni repetate în faţa celui a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru genocid, Iulian Vlad.

" Pentru că sunt mândru, ca roman, că existaţi, că aţi putut să impuneţi ca România să fie privită ca un stat care stă în picioare şi nu în genunchi, şi care ne-aţi învăţat că indiferent prin ce vremuri vom trece, ideea de românism, de naţionalism, nu trebuie să piară niciodată", a spus Buşu, membru ALDE, candidat pentru Camera Deputaţilor la alegerile din decembrie.

Vicepreşedintele Consiliului judeţean Vâlcea, elogii la adresa fostului șef al Securității comuniste, Iulian Vlad

#DIRECT_ONE_u51nv5#

"Iubit auditor, vă doresc puterea de a genera factorul intern al apărării și afirmării identității naționale", a răspuns Iulian Vlad.

Mesajul fostului șef al Securităii comuniste pentru "iubitul auditor"

#DIRECT_ONE_pq9dnm#

După mai multe discursuri elogioase la adresa lui șefului Securității comuniste și mai puțin la adresa cărții, autorul cărţii, generalul Rogojan, nu s-a putut abţinesă nu remarce: „Prin tradiţie, evenimentele editoriale sunt prilejurile în care vorbitorii aduc laudatio autorului şi operei. Din acest punct de vedere, poate că Vâlcea s-a cam întrecut pe sine”.

În sală au fost prezente nume mari din securitatea românească, generali din contraspionaj, colonei, unii în rezervă, alții în funcție.

Toată florea securității, prezentă la Râmnicu Vâlcea

#DIRECT_ONE_5i6sms#

Iulian Vlad (85 de ani) a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru evenimentele din decembrie 1989, din care a executat patru ani la Penitenciarul Jilava.Asupra acestui personaj planează suspiciunea că ar fi comandat mişcarea securisto-teroristă din decembrie 1989, când au murit aproape 1.200 de oameni.

Studierea biografiei lui Iulian Vlad relevă însă că acesta şi-a început cariera ca activist de partid încă de la vârsta de 16 ani, deţinând mai multe funcţii pe linie de partid până la încadrarea în Ministerul Afacerilor Interne/Securitate, 1 mai 1952. De aceea, ascensiunea lui este în primul rând o consecinţă a activității sale de activist. În „ultimul deceniu comunist”, Iulian Vlad a făcut parte constant din conducerea Securităţii. Din 1983 a fost adjunct al ministrului de Interne, fiind responsabil cu „problemele de securitate internă” din Departamentul Securităţii Statului, iar ultima lui funcţie în principala structură represivă a regimului comunist a fost cea de şef al Departamentului Securităţii Statului. Iulian Vlad a fost numit în această poziţie cu puţin timp înainte de greva muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, scrie Contributors.ro

Generalului de brigadă Aurel Rogojan a fost directorul de cabinet al lui Iulian Vlad între 1987-1989.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)