Fostul șef al IPJ Timiș, Gheorghe Popescu, condamnat pentru că a luat mită un televizor de 1 700 de lei. Decizia nu este definitivă

Fostul șef al IPJ Timiș, Gheorghe Popescu, condamnat pentru că a luat mită un televizor de 1 700 de lei. Decizia nu este definitivă
Foto: voceatimisului.ro

Fostul șef al Poliției Timiș, comisar-șef Gheorghe Popescu, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare condiționată, cu termen de încercare de doi ani și șase luni, informează Agerpres. El a fost condamnat în dosarul în care DNA Timișoara l-a trimis în judecată pentru luare de mită.

Controlul judiciar a fost menținut până la rămânerea definitivă a hotărârii. Instanța a mai decis confiscarea televizorului cerut ca mită, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3 000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Sentința poate fi atacată cu apel în timp de 10 zile de la comunicare.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Popescu a cerut unui subordonat un televizor cu plasmă în schimbul aprobării raportului de mutare a acestuia de la o secție de poliție în cadrul unei alte structuri aflate în subordinea sa. Polițistul a cumpărat inițiat un televizor de 999,90 lei, dar l-a schimbat cu unul de 1.699,90 lei deoarece Popescu nu era mulțumit de primul aparat. Între timp, Gheorghe Popescu s-a pensionat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`