Fostul șef al Astra Asigurări, Radu Mustățea, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare și la plata a peste 900 de mii de lei

Fostul șef al Astra Asigurări, Radu Mustățea, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare și la plata a peste 900 de mii de lei
Foto: Pixabay.com

Fostulșef al companiei Astra Asigurări, Radu Mustățea, a fost condamnat de Tribunalul București la 4 ani, 8 luni și 10 zile de închisoarepentru delapidare și la plata a peste 900 de mii de lei, bani considerați prejudiciu, crie G4Media.ro.

În același dosar, soția acestuia a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

Radu Mustățea și soția acestuia sunt acuzați căîn 17 august 2010 au încheiat o poliţă de asigurare complexă a locuinţei, pentru suma asigurată de 370.000 de euro, cu o primă de asigurare de 370 de euro, potrivitNews.ro.

Cu două săptămâni înainte de încheierea poliţei, soţii Mustăţea au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a acelei locuinţe, pentru care au plătit un avans de 130.000 de euro din suma totală stabilită la 370.00 de euro pentru cumpărarea imobilului.

În 15 octombrie 2010, societatea Astra Asigurări a aprobat, pentru daune incluse în poliţa de asigurare, o despăgubire de 915.000 de lei, din care, pe 25 octombrie 2010, a fost virată suma de 754.705 lei în contul mamei lui Radu Mustăţea şi cealaltă sumă de 159.673 de lei în contul societăţii EM-Mar Geoconstruct, firmă care ulterior a fost radiată. Despăgubirea a fost aprobată în şedinţa directoratului Astra Asigurări, condus atunci de Radu Mustăţea, conform sursei citate mai sus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:32 - INS anunță dezastrul: În România se accentuează fenomenul de îmbătrânire demografică
14:15 - Nicole Kidman spune că „rezistă cu greu” după moartea mamei ei: „Mi-aș dori ca mama să fie aici”
14:09 - Ce au discutat Vladimir Putin și Elon Musk în secret. Îngrijorări serioase privind securitatea internațională
14:06 - 7 persoane arestate pentru amenințări cu moartea împotriva directorului artistic de la Jocurile Olimpice. Thomas Jolly, acuzat că a batjocorit un moment sacru pentru creștini
13:55 - Patru astronauți blocați în Spațiu, pe ISS, după problemele tehnice ale Starliner, s-au întors în sfârșit pe Pământ
13:40 - Rareș Bogdan: România trece prin transformări uluitoare. Nu ne putem permite să pierdem bani din PNRR și nici să fragilizăm această graniță unde suntem ostași străjeri pentru Europa și NATO (VIDEO)
13:39 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este inadmisibil să vii din serviciile secrete să intri în politică sau foști politicieni să intre în serviciile secrete”
13:19 - Rareș Bogdan: Avem cel mai pregătit om care să asigure echilibru în următoarea perioadă de cinci ani de zile a României, generalul Ciucă. Alianța dintre PSD și AUR nu e o curiozitate pentru noi (VIDEO)
13:18 - Un senator din SUA a murit la câteva săptămâni după ce a căzut într-o piscină goală în timp ce conducea o mașină de tuns iarbă. El va apărea pe buletinele de vot
13:18 - Scandal la Episcopia Sălajului: Vicarul instituției, reținut după ce ar fi furat din vistierie o sumă uriașă de bani