Fostul şef al ANRE Niculae Havrileţ, trimis în judecată pentru foloase necuvenite de peste 1 milion de lei

Publicat: 10 09. 2024, 18:30
Foto: Direcția Națională Anticorupție / Facebook

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Niculae Havrileţ a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a ocupat diverse funcţii în trei societăţi din domeniul energiei după ce a plecat de la ANRE, deşi avea interdicţie pe o perioadă de cinci ani, primind foloase necuvenite de peste un milion de lei.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Havrileț Niculae ar fi încălcat prevederile legale prin aceea că, în intervalul de cinci ani de la încetarea funcției de președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ar fi îndeplinit însărcinări pentru trei operatori economici din sectorul energiei electrice și al gazelor naturale, deși legea stabilește interdicții clare în acest sens.

Astfel, Havrileț Niculae a îndeplinit funcția de președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în perioada iunie 2012-octombrie 2017, în virtutea căreia a avut sarcina de a supraveghea și controla operatorii economici din sectorul energiei electrice (art. 9 din OUG nr. 33/2007) și al gazelor naturale (art. 10 din OUG nr. 33/2007).

Prin urmare, timp de 5 ani de la încetarea funcției, acesta nu ar fi avut dreptul să îndeplinească vreo însărcinare pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice și al gazelor naturale și nici să intermedieze ori să înlesnească efectuarea de către aceștia a unor operațiuni comerciale sau financiare.

Totodată, în perioada 06.12.2019 – 29.03.2021, Havrileț Niculae a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în virtutea căreia a avut atribuții de control și monitorizare asupra persoanelor fizice sau juridice din domeniul de competență al Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, inclusiv asupra operatorilor economici din domeniul energetic și al resurselor energetice.

În intervalul de 5 ani de la încetarea funcției de președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), inculpatul Havrileț Niculae ar fi îndeplinit însărcinări pentru următorii operatori economici din sectorul energiei electrice și al gazelor naturale, care au capital majoritar privat:

– în perioada 07.02.2019-10.12.2019, Havrileț Niculae ar fi îndeplinit funcția de membru în consiliul de administrație la Societatea Energetică Electrica S.A.;

– în perioada 27.09.2021 – 28.03.2022, Havrileț Niculae ar fi îndeplinit funcția de director general la societatea Distribuție Energie Electrică Romania S.A.;

– în perioada 03.03.2020 – 12.02.2024, Havrileț Niculae ar fi îndeplinit funcțiile de membru al Consiliului de Supraveghere (CS), membru al Comitetului de Audit (CA) și membru al Comitetului Prezidențial și de Nominalizare (CPN) la societatea OMV Petrom S.A.

În perioada 07 februarie 2019 – 15 februarie 2024, inculpatul Havrileț Niculae ar fi obținut, de la cele trei societăți comerciale, foloase necuvenite în cuantum de 1.195.599 lei.

În vederea confiscării speciale, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor terenuri și clădiri.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.