Fostul șef al Agenției Naționale de Integritate Horia Georgescu rămâne în arest preventiv
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis vienri că fostul șef al ANI Horia Georgescu va fi cercetat în continuare în arest preventiv, informează Agerpres. Decizia este definitivă
În arest preventiv rămân și Mihnea Remus Iuoraș, fost vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, Ingrid Luciana Popa Mocanu, fost vicepreședinte al Comisiei, Constantin Cătălin Canangiu, membru al Comisiei și evaluatorii Gheorghe Vișoiu și Alexandru Florin Hanu.
Pe de altă parte, evaluatorii Dorin Cornel Drulă și Neculai Nistor vor sta în continuare în arest la domiciliu.
Horia Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile pe 18 martie, el fiind acuzat de procurorii DNA de săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, comise în perioada 2008-2010 când era membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP. Prejudiciul din acest dosar se ridic la 75 milioane euro.