Lotul Andreica a fost lăsat în libertate. Fostul secretar de stat Ioan Andreica, preşedintele consiliului judeţean Bistriţa, dar şi celelalte persoane implicate în dosarul de deturnare de fonduri guvernamentale au putut pleca acasă.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii DNA au emis un comunicat în care anunţau că aceştia sunt acuzaţi, printre altele, de trafic de influenţă, dare şi luare de mită, fals şi uz de fals.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa a ieşit învingător din tot scandalul. Acesta împreună cu fostul secretar de stat Ioan Andreica şi alţi oameni de afaceri erau acuzaţi de fapte de corupție.
Fostul secretar de stat Ioan Andreica a scăpat de toate capetele de acuzare.
Cu zâmbetul pe buze, dar vizibil obosiţi după orele de audieri, cei doi s-au îndreptat spre casă.
Ioan Andreica a pretins de la o societate comercială suma de 1.200.000 euro, din care 100.000 de euro în nume propriu pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante pentru trucarea unei licitaţii, spun procurorii DNA.
Potrivit anchetatorilor în cursul anului 2009, inculpații Popescu Lazăr și Sabău Ioan Claudiu au constituit o asociere infracțională, sprijinită de Andreica Ioan, ce avea ca scop adjudecarea în mod fraudulos a unor licitații publice.
În schimb, ei primeau bani sau lucrări în subcontractare pentru firmele lor de construcţii. În principal, erau vizate lucrări de proiectare și execuție de drumuri, canalizări, reabilitări de construcții, proiectare și execuție a unor centre de management a deșeurilor.