Fostul secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională, Marius Constantin Fecioru, audiat la DNA în dosarul Poștei Române

Publicat: 26 05. 2015, 13:33
Foto: B1 TV

Fostul secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională, Marius Constantin Fecioru, a venit, marţi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiat în dosarul Poștei Române, informează Mediafax.

Marius Constantin Fecioru este audiat  într-un dosar ce vizează fapte de corupție comise între anii 2011- 2012 de funcţionari publici ai Poştei Române.

Prejudiciu în acest caz este de  aproximativ 300.000 de euro.

Conform unor surse judiciare, a fost distribuită în mod repetat, de Poşta Română, fără facturare, corespondenţă prelucrată în poştă hibridă, provocând companiei naţionale un prejudiciu de 1.128.228 de lei.

Tote aceste fapte de corupție au fost făcute din dispoziţia lui Constantin Olimpiu Nicolae, fost director Logistică în cadrul Poştei Române, la instigarea şi sub autoritatea Mioarei Pribescu, fost director executiv al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), şi a lui Marius Constantin Fecioru.