Fostul prefect de Gorj, Dan Morega, internat la psihiatrie, după ce a fost prins a patra oară la volan fără permis: „Parcă am fost criminal de război”

Publicat: 27 02. 2024, 09:06

Fostul parlamentar şi prefect de Gorj, Dan Ilie Morega în vâstă de 78 de ani a fost internat luni seara la un spital de psihiatrie, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice. El nu a putut să se abțină şi a condus din nou pe drumurile publice, deşi la începutul lunii i-a fost retras dreptul de a şofa.

Fostul prefect a petrecut ore în şir în sediul IPJ Gorj

Fostul politician a intrat în atenţia publicului din momentul în care autorităţile au decis să îi suspende dreptul de a conduce, iar acesta a păstrat cu mândrie permisul pe care a refuzat să-l predea. Astfel, în doar două săptămâni a reuşit să se aleagă cu câteva dosare penale.

Ieri a fost prins a patra oară în două săptămâni conducând pe drumuri publice fără drept. Cinci echipaje de poliţie au intervenit pentru a-l opri pe fostul prefect care se plimba nestingherit pe străzile din Municipiul Târgu Jiu.

Dan Ilie Morega spune că el doar a vrut să ia niște motorină de la birou: Mi se blocase maşina. Brusc una în faţă, una în lateral, brusc două în spate. Parcă am fost un criminal de război.

Poliţiştii l-au testat şi pentru consumul de substanţe interzise.

Noile expertize psihiatrice vor arata dacă fostul prefect este apt pentru a conduce. Penultima dată când a fost surprins de poliţişti circulând pe străzi, fostul prefect avea şi girofar pe capotă şi chiar dădea flash-uri celorlalţi participanţi la trafic.

În trecut, doi medici psihiatri care l-au evaluat au susţinut că acesta suferă de demenţă şi tulburări bipolare, familia fiind şi cea care a transmis o sesizare poliţiei rutiere pentru a-i retrage permisul, arată Observator.