Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, audiat la DNA într-un dosar privind retrocedări ilegale de păduri
Fostul prefect de Buzău Paul Beganu este audiat, miercuri, la DNA Ploiești, într-un dosar privind retrocedări ilegale de păduri în care prejudiciul se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro, afirmă surse judiciare, citate de Mediafax.
Beganu este audiat într-un dosar în care este suspectat de retrocedarea ilegală a unor păduri din județul Buzău, dosar în care sunt audiate și alte persoane.
Potrivit surselor judiciare, în perioada în care a fost prefect, Paul Beganu, împreună cu mai mulţi angajaţi din administraţia locală, ar fi favorizat retrocedarea a peste 5.000 de hectare de pădure din judeţul Buzău unui om de afaceri din oraşul Ţăndărei, Gheorghe Ceteraş, care cumpărase drepturile litigioase asupra terenului de la un pensionar bucureştean.
Paul Beganu, fost membru PDL, a fost prefect al județului Buzău din octombrie 2009 și până în mai 2012. În prezent, el este comisar la Comisariatul Județean Buzău al Gărzii de Mediu.