Fostul ministru al Educației Alexandru Athanasiu respinge acuzațiile DNA, pe care procurorii i le aduc în dosarul de închiriere a licențelor Microsoft pentru școli, în care se cere urmărirea sa penală.
„Cum să comentez o prostie? În ce sens am favorizat eu firma Fujitsu Siemens? Ministerul nu a lucrat cu această firmă. Nu am niciun fel de amestec într-o operațiune frauduloasă legată de modul de utilizare a fondurilor bugetare privind achiziția acestor programe informatice”, a declarat pentru B1 TV fostul ministru.
Acesta consideră că cele nouă nume pentru care DNA cere urmărirea penală au fost alese de pe actele normative semnate în perioada vizată, prin „însumare aritmetică”.
„Este vorba de faptul că de la început s-au anunțat a fi 40 de demnitari. S-a ajuns aici prin însumarea aritmetică a celor care au semnat diferite acte normative legate de proiectele de informatizare pe perioada aceasta de 10 ani”, a mai spus Athanasiu.
DNA cere urmărirea penală a nouă foști ministri, printre care Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu, Dan Nica sau Mihai Tănăsescu, pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi infracţiuni de corupţie în dosarul închirierii de licențe Microsoft pentru școli. (Detalii AICI)