Fostul mare fotbalist Costică Ştefănescu va fi înmormântat la Craiova: Echipele U Craiova şi Dacia Mioveni i-au dedicat un meci amical

Publicat: 24 08. 2013, 09:39
Foto: gsp.ro

Fostul căpitan al echipei naţionale de totbal, Costică Ştefănescu va fi înmormântat sâmbătă, la Craiova, în cimitirul Sineasca, cu onoruri militare.

Fotbaliştii de la U Craiova şi Dacia Mioveni i-au dedicat un meci amical, iar greii fotbalului românesc Helmuth Duckadam, Gică Popescu şi Gică Craioveanu i-au adus un ultim omagiu.

La capela Bisericii Harşu, foştii colegi au venit pentru a-şi arăta respectul pentru marele fotbalist.

Helmuth Duckadam, Gheorghe Popescu sau Gică Craioveanu, au depus coroane de flori şi au aprins lumânări.

„În asemenea momente, cuvintele sunt de prisos. Am venit în numele clubului Steaua care astăzi este plecat la Mediaş şi am vrut să îi aducem un ultim omagiu Căpitanului, pentru că a fost un om deosebit, l-am cunoscut. Îmi aduc aminte de o vacanţă alături de el, la Nepun, în 1982-1983, alături de familie. A fot un om discret, un om modest, Dumnezeu să îl odihnească în pace, pentru că merită acest lucru”, a spus Helmuth Duckadam, preşedintele de onoare al clubului Steaua.

Costică Ştefănescu a încetat din viaţă marţi seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală.

Meci amical, în memoria lui Costică Ştefănescu, la Craiova

Embed: