Fostul manager al Spitalului de Urgență din Botoșani, directorul de îngrijiri și doi medici rămân în arest, după ce au fost acuzați de corupție / Ce alte infracțiuni au mai săvârșit

Fostul manager al Spitalului de Urgență din Botoșani, directorul de îngrijiri și doi medici rămân în arest, după ce au fost acuzați de corupție / Ce alte infracțiuni au mai săvârșit
Sursa foto: Freepik.com

Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, directorul de îngrijiri și doi medici, vor rămâne în arest, după ce au fost acuzați de corupție, la decizia de miercuri, 20 decembrie, a Curții de Apel Suceava, scrie Agerpres.

Cei implicați în dosarul de corupţie instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) vor rămâne astfel în arest pentru 30 de zile, după ce magistrații Curții de Apel Suceava au respins contestațiile acestora.

Ce alte infracțiuni au mai săvârșit cadrele medicale

Cadrele medicale vor rămâne în arest pentru 30 de zile ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență și în urma săvârșirii infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații nedestinate publicității sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Contestațiile a doi medici, un șef de secție ATI și un medic-șef Secție Medicină Internă Săveni, au fost respinse de Curtea de Apel Suceava. Astfel au fost validate mandatele de arestare preventivă. Cele două cadre medicale aparțin Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”.

De asemenea, și contestațiile șefului Serviciului Administrativ, Tehnic și Aprovizionare din cadrul Spitalului Judeţean, secretarei managerului spitalului, unui asistent medical șef al Secției ATI și a unui administrator al unei firme private au fost respinse. Magistrații au menținut măsura arestării preventive a acestora.

Judecătorii au decis punerea în libertate a registratorului medical și a unei economiste de la Biroul Salarizare.

În dosar, persoanele implicate au săvârșit infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție în perioada 2018-2023, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`